Monede euro şi bancnote

Sunteți aici:

Chestiuni financiare

La Viena sunt acceptate în majoritatea cazurilor cardurile de credit uzuale, dar în unele cazuri acestea snt acceptate numai dacă factura atinge o anumită sumă minimă. Aproape pretutindeni - mai ales la magazine - puteţi achita şi sume mici cu cardul Maestro (card de bancomat).

Cu cardurile Maestro şi cu cărţile de credit puteţi ridica bani în numerar, non-stop, de la bancomate care se găsesc în tot oraşul.

Dacă doriţi să efectuaţi operaţiuni de schimb valutar, este recomandabil să mergeţi la o bancă. Casele de schimb valutar operează parţial cu taxe mari, de aceea informaţi-vă înainte de a efectua schimbul valutar.

Cele mai multe bănci din Viena sunt deschise de luni până vineri între orele 8 şi 12.30 şi între orele 13.30 şi 15, iar joia suplimentar până la ora 17.30. În centrul oraşului (Districtul 1.), majoritatea băncilor sunt deschise şi la orele prânzului.

Bacşişul

În mod tradiţional, se oferă bacşiş în multe domenii ale prestărilor de servicii, de exemplu în domeniul gastronomiei, la taxi, la saloanele de coafură, la staţii de benzină cu servire. Bacşişurile uzuale sunt de 5 - 10 % din consum, mărimea bacşişului reflectă gradul dvs. de satisfacţie referitor la serviciul prestat.
Vă rog să vă uitați la proiectul de lege. Dacă bacșișul este deja inclus, nu-l plătiți din nou.

Convertor valutar

Evaluați articolul

Aveţi chef de mai mult?